Iar timpul avea rabdare…

FLVN1578

Asa suna o replica din una dintre cartile mele favorite din adolescenta, Morometii. De ce mi-a placut? Pentru simplul fapt ca se raporta atat de bine la conditia taranului de pe meleagurile noatre.

Cand ne referim la taranii din ziua de azi, de multe ori ii confundam cu dobitoci. Cat de mult mai gresim pentru ca jignim taranii, punandu-i laolalta cu niste needucati. Multa vreme, omul simplu de la tara  fost unul din pilonii pe care societatea romaneasca s-a bazat. Am avut mereu, ca popor, dragostea aceasta pentru pamant. De acolo s-a tras, poate, si toata dragostea bunicilor nostri pentru patrie. Nu le intelegem de foarte multe ori fanatismul patriotic, dar majoritatea nu am fost niciodata pusi in fata unui cotropitor, care vine sa ia ce e al nostru, nu am fost slugile nimanui, caci au fost altii, inaintea noastra, care ne-au castigat dreptul de a fi liberi.

Asta am simtit acum ceva vreme cand, in apropierea cramelor de la Recas, intr-o vizita in cadrul evenimentului Timisoara Brands Tour, am zarit un om care dadea cu sapa pe camp. Era simplu si zambitor, muncea pamantul ca si cum viata ar fi tinut o eternitate. Nu se grabea sa termine, nu parea sa aiba o norma clara, ci doar muncea pamantul cu o dragoste de care nu mai sunt capabili unii s-o simta nici macar atunci cand merg sa se distreze.

Mi-a placut ca la omul acela, taranul, timpul inca mai avea rabdare…

FLVN1595

Jurnalul unui fotograf – Lumini si umbre

Be first to comment

five × 5 =