Portretizarea stărilor

Un portret reușit evidențiază acele trăsături fizice care comunică starea momentului. Fie că este vorba despre pleoape încărcate de suferință, obraji sculptați de zâmbetele resemnării, sprâncene arcuite de curiozitatea întâmplării sau pur și simplu o tresărire energică. Fotograful deține cheia eliberării secretelor păstrate între lentilele unui aparat. 

Care este prima ta reacție, atunci când ești pusă în fața unui fotograf?

Depinde mult de fotograf și de scopul fotografiilor. Cum am mai avut de-a lungul timpului acest pseudo-job, de a poza pentru diverse branduri sau persoane, în mare parte din timp le iau ca fiind un job de moment și gata. Altfel, sunt destul de nesigură și complexată și m-aș panica. 

 

Ce te face să te simți confortabil în fața aparatului de fotografiat?

Fie fotograful, fie un pahar cu gin. Ambele ar fi ideal, mixul perfect.

 

Cât a durat să simți că poți începe să comunici cu fotograful?

Dacă vorbim de cazul particular, fotografiile realizate de Flavius cu mine în București, clickul a fost rapid, am avut încredere și deschidere încât să fiu eu.

Altfel, s-a întâmplat chiar să treacă și o oră fără ca eu să am reacțiile dorite.

 

Cum ai descrie triggerul emoțional care sparge bariera dintre tine și aparat?

Iarăși, dacă vorbim de aceste fotografii, triggerul a fost compus din două sms-uri – unul de la taică-miu și unul de la actualul meu fost iubit, așa că, Flavius a fost omul potrivit la “drama” potrivită.

 

Cum crezi că influențează tăcerea fotografului dintre cadre reacția ta?

În cazul acestui shooting spontan, la un moment dat Flavius cu tăcerea lui a ajuns să mă enerveze, asta pentru că treceam eu prin o mie una stări și în același timp, mă simțeam expusă și vulnerabilă, și eram, că a avut non stop aparatul cu el în fața mea memorând, pare-se, fiecare lacrimă, dar și zâmbete mici.

Altfel, tăcerea e mereu binevenită, și când e vorba de pozat, îmi place să fiu lăsată printre gândurile mele.

 

În ce măsură produsul final transmite starea ta?

Sunt două seturi de momente și stări, cea de acolo, de atunci, sub boom-ul emoțional al unei primi despărțiri și o zi mai târziu, când lucrurile se mai așezaseră cu și în mine.

 

Care este mesajul pe care l-ai atașa produsului final?

un necaz la inimioară. Cu u mic. 

 

Sunt detalii emoționale pe care nu te așteptai să le regăsești în fotografiile finale? Dacă da, care?

Nu, sunt foarte eu cu stările de atunci în fotografii. Flavius a surprins esența durerii și dezamăgirii din acele momente. Sunt surprinsă să găsesc suferința frumoasă, tot mai frumoasă.

 

Faptul că te lași fotografiată te face mai conștientă de propria persoană? În ce mod?

Atunci pe moment, nu, pentru că, de obicei, îmi este greu să mă privesc, este nevoie de un timp, să mă acomodez eu cu mine și imaginea mea din filmări, fotografii. Acum mă face conștientă de acele momente, pe care, altfel, dacă nu aveam dovezi foto, diminuam intensitatea sentimentelor și modul cum m-am plesnit din plin cu o relație scurtă și frumos de nesănătoasă. 



Care este rolul fotografului în acest proces?

O prietenă zice că arătăm/ ne relevăm în fotografii în funcție de cum ne vede fotograful, iar pe mine Flavius în acest caz m-a privit cu empatie, înțelegere și a reușit să conțină acea suferință frumoasă.

 

Dos and don’ts 

Dă, doamne numai do’s, încredere și a te lăsa să simți.

Deci, fără don’ts și niciun clar do’s.

 

*Un interviu adresat Ancăi, realizat de către Andreea, membru al echipei @FlaviusNeamciuc. 



Be first to comment

thirteen − one =