A fost o perioadă încărcată, din punct de vedere al interacțiunii cu societatea. Fotografiile mele nu judecă și nici nu refuză să cuprindă în cadre bine delimitate diferențe. Am încercat, în repetate rânduri, să definesc normalitatea, să o fac tangibilă sau măcar să îi identific conturul. Cu aceste gânduri am plecat spre galeria fundației Calina.
Am intrat, încercând să-mi sprijin gândurile de structurile întâlnite. Priveam desenată o normalitate spartă de neobișnuit, o completare surprinzătoare a lucrurilor comune cu elemente străine, ascoieri care fac întreaga interpretare fascinantă. Dona Arnakis reușește să prindă pe pereți o realitate țipătoare, în care detalii efervescente sclipesc în privirile interesate ale pubilicului.
Nu știu ce întrebări îți ocupă mintea, dar o călătorie prin răspunsurile oferite de un artist îți indică, întotdeauna, noi unghiuri din care poți să le privești. Experiența despre care ți-am vorbit poate fi trăită până în data de 15 noiembrie, iar normalitatea pe care o căutam este, în continuare, ascunsă în realitatea care ne aparține. Caută să înțelegi…
