[EPIC VARA] Un stol de păsări fără cer zboară pe spatele tău

Fiecare  noapte de sâmbătă are propria explozie aprinsă din sine. E un Big Bang care se resetează de dragul nostru o dată pe săptămână. Energia se naște din aproape nimic, din omniprezența sentimentului de libertate. Ține-te bine de mine, pornim.400xxxflvn5284-871x580

Mici gesturi de afecțiune dictează preludiul a ceea ce va urma. Miezul nopții e sfârșitul altora și începutul nostru. Simți? Tragi cu ochiul, surâzi din colțul gurii. Măștile cad la pământ. Chimia se află doar între oameni, în rest totul e natural, ca un zâmbet.  Muzele străbat lent distanța de la intrarea în local până în sufletul cuiva, dar nu se abat din drum. Jur, e poezie pe tocuri în jur.  Deocamdată ne dezbrăcăm doar de secrete, de restul vedem mai încolo, dacă te porți frumos.

Fii sinceră, mă poți învăța să visez?

Trage cu urechea, îmi spune ea, muzica spune mereu adevărul.

400flvn5412-871x580Mă simt ușor, fluid, ca și cum mă mișc sub apă. Dansăm ca să uităm, dansăm ca să ne aducem aminte, deși pe tine nu aș putea să te uit vreodată, deși nu aș putea să-mi amintesc când am râs mai sincer ca acum. Construim cuvinte din priviri. Înțelegi tot ce am vrut vreodată să-ți zic și nu am putut. Universul se comprimă într-o clipă unică, care nu se va mai repeta vreodată în același fel. Un stol de păsări fără cer zboară pe spatele tău. Le fac cuib cu vârful degetelor, ca să fim cu toții acasă.

Răsăritul mi se așează pe gene ca hașișul marocan. Noaptea a albit. Afterparty-ul se ține în dormitor. Țin pe cineva în brațe la sfârșit. Pe tine. Locul ăsta în care am fost împreună m-a fiert la foc redus și a fost de ajuns. Nu e nevoie să-i spun numele cu voce tare, rămâne secretul nostru. Somn ușor, până data viitoare când venim aici să știi că te iubesc la fel.

#epicvara

Text: Andrei Forte

Be first to comment

five × 5 =