Puteti sa ma credeti pe cuvant, instrumentele au plans. Si nu au plans doar ele. Pentru imaginile acestea va recomand cu caldura sa ascultati melodia de mai jos:
Dupa o masa copiasa, am ajuns in locul unde trebuia sa se intample unul dintre cele mai misto concerte la care am fost in ultima vreme.
Meniul zilei
Playlist
Fetele noastre cele vesele. Oltea, imi pare rau ca nu mi-a ajuns diafragma, dar promit sa ma revansez in fotografiile de mai jos. 😀
Un discurs entuziast din care, din pacate, nu am inteles nimic, dar m-a convins privirea.
Si asa incepe.
Ibrahim Maalouf la trompeta. Maestrul.
Uite privirea unui om fericit:
Sau privirile unor oameni pe care muzica ii copleseste:
Bine, noi, fotografii, nu ne putem lasa chiar asa coplesiti de evenimente:
Baietii cu trompetele
Iar daca aici vi se par fericiti, asteptati pana ajungem putin mai jos…
In privirea lui am vazut bucuria cea mai mare, desi se poate ca el sa fi fost cel mai mic din acea incapere.
Iar el e tipul care ne-a facut surpriza de a aduce toata trupa inapoi pe scena, cand credeam ca totul s-a terminat.
Iar, la final, aceasta a fost reactia
Si dupa toate astea, un prieten care a vazut fotografiile, inainte sa fie publicate, mi-a spus:
“- Am vazut fotografiile de la concertul lui Ibrahim Maalouf din Brno!”
“- Si? Cum ti s-au parut?”
“- Interesante…”
“- Interesante? Fii mai explicit.”
“- Nu stiu. Am mai vazut fotografii alb-negru la tine, dar aici e ceva diferit.”
“- …”
“- Nu inteleg cum ai fotografiat. Nu pot fi mai explicit de atat – ma refer la tehnica, parca nu ai mai respectat nimic.”
“- Prieten drag, am fotografiat cum am simtit.”
Jurnalul unui fotograf – lumini si umbre
